Simplitatea ascunde un rafinament aparte: Zilli ZI60071 Silver Black sunt o pereche de ochelari prețiosi, lucrați manual integral în Franța din titan pur japonez. Ramele fără contur oferă luminozitate feței, fiind una dintre cele mai îndrăgite opțiuni pentru ochelarii de vedere. Pentru terminațiile brațelor a fost ales acetatul premium italian, care oferă un confort excelent la purtarea pe termen lung.
Despre Zilli
Exclusivist - acesta este cuvântul care definește brandul francez Zilli, renumit pentru produsele sale luxoase și apetitul față de o incredibilă finețe a detaliilor. Zilli este o marcă de nișă, care folosește cele mai bune materiale, punând inovația în slujba luxului, pentru a obține produse și accesorii care sunt apreciate în cele mai înalte cercuri.
Zilli produce exclusiv pentru bărbați, din dorința de a le oferi celor mai sofisticate personalități, rafinament și unicitate. Pentru ochelari, Zilli aduce în actualitate gloria anilor 60 - 70 și 80.