Un model masculin din noua colecție Cazal care pune în valoare spiritul inovator al brandului german: ochelarii Cazal 6020 COL002 Black Silver sunt lucrați integral în Germania, dintr-un titan japonez dublat de un cadru negru, creat din acetat. Prin acest mix neașteptat se obține o piesă de designer unicat, perfectă dacă îți place să te joci cu tendințele din modă.
Despre Cazal
Marcă germană de nișă, CAZAL a devenit un simbol al avantgardei în industria optică din anii 80, prin creațiile fondatorului său, Cari Zalloni, inspirate de cultura underground hip-hop a acelei decade.
Cu un motto care afirmă că găsește mereu căi noi, CAZAL este sofisticat, rebel și plin de curaj. Fiecare din cele 50 de componente ale unei perechi de ochelari CAZAL primește o atenție distinctă. Materialele folosite sunt de primă clasă, precum titanul și aurul, în timp ce formele sunt neobișnuite și intrigante.
Vedete precum Jay Z, Rihanna, Kanye West sau Lady Gaga, au purtat cu mândrie ochelarii brandului german, Cazal.