Un design masculin plin de șarm se regăsește în ochelarii de soare Mont Blanc MB0263S 002, creați în Japonia dintr-un acetat premium într-o superbă nuanță havana. Acești ochelari cu model rectangular au lentile cu protecție împotriva razelor UV, având garanția calității superioare a brandului german de lux, Mont Blanc.
Despre Mont Blanc
Mont Blanc este un brand exclusivist care combină cu măiestrie tradiţia şi rafinamentul, calitatea şi inovaţia. Istoria brandului porneşte în 1906, rădăcinile fiind ancorate în oraşul german Hamburg.
Viziunea Mont Blanc – creaţia de piese unicat, remarcabile prin stilul rafinat și perfecţiunea detaliilor, este sintetizată în faimosul logo de formă circulară în care se înscrie perfect o stea albă, reprezentând vârful acoperit de zăpadă al celui mai mai înalt munte din Europa.
Mont Blanc se poziţionează drept un brand din categoria “high-end luxury”, adresându-se unui public matur şi cultivat. Concepute îndeosebi pentru bărbați, obiectele vorbesc despre origine, continuitate, căldură, prietenie și emoție, simbolul și expresia unei personalităţi moderne, inteligente și de succes, care apreciază accesoriile ce susțin statutul printr-o eleganță discretă și estetică atemporală. Ochelarii Mont Blanc sunt produși în Italia, în timp ce restul produselor sunt fabricate în Elveția și Germania.